Se schimbă vârsta de pensionare în România, este informația momentului pentru milioane de viitori pensionari români

de: Alexandru Puiu
27 12. 2022

Legislația referitoare la vârsta de pensionare în România va suferi o modificare foarte importantă de la 1 ianuarie 2023. Acești oameni se vor putea bucura mai repede de privilegiile pensionării decât în prezent.

Un nou act normativ și-a propuse să modifice legislația aferentă sistemului de pensii publice în categoria locurilor de muncă în condiții speciale. De la 1 ianuarie 2023, în această categorie vor intra și activități din sectorul construcțiilor de mașini, dar și unitățile de producție ale minelor de minereuri.

În mod practic, Legea nr. 351/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial în 13 decembrie 2022. Legea se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

Cine iese la pensie mai repede în România

Conform modificărilor legislative care își vor face simțite efectul din 2023, vor ieși mai repede românii care activează în următoarele domenii de activitate, după cum se arată în articolul 30, literele j – l:

j) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi; activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, în secţiile de producţie respective;

k) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor, care a ocupat următoarele funcţii: adjunct şef carieră, adjunct şef depozit, adjunct şef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formaţie de lucru, inginer şef investiţii, inginer şef producţie, instalator, laborant, lăcătuş, lăcătuş mecanic, lăcătuş mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic maşini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafaţă, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător aşchiere, revizor tehnic, şef carieră, şef laborator control tehnic de calitate, şef depozit, şef secţie, şef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formaţie de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfăşurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.

Mai mult decât atât, în cazul celor care au lucrat doar o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în domeniile menționate, acele perioade se vor asimila ca stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă. În consecință, persoanele care desfăşoară activităţile enumerate mai sus beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi în aceste condiţii.